În octombrie, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1.795 lei, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
"Sâmbătă vor avea loc nişte discuţii pregătitoare, pentru ca luni să punem în faţa guvernului mai multe variante şi să decidem în funcţie de bugetul care va fi alocat", a declarat noul ministru al Muncii, Marian Sârbu.
El a precizat că aceste indemnizaţii ar putea fi limitate în funcţie de bugetul alocat Ministerului Muncii în noul proiect de guvernare. O altă variantă ar viza acordarea indemnizaţiei de 85% din veniturile obţinute de mamă în ultimul an înaintea naşterii, prin repartizarea pe grupe, în funcţie de câştigurile obţinute.
Tot luni, Guvernul va decide şi dacă punctul de pensie va fi majorat la 45% din salariul mediu brut pe economie şi asupra introducerii salariului minim brut pe economie de 600 lei, începând cu 1 ianuarie 2009.
"Nu am primit niciun semn până în prezent legat de care va fi suma acordată, dar deciziile vor trebui luate în aşa fel încât nici populaţia să nu fie afectată, în condiţiile unei perioade de criză", a mai spus Sârbu.
Ministrul Muncii declara săptămâna trecută că nu sunt prevăzute termene clare în ce priveşte majorările, subliniind că "ar fi o ipocrizie" să anunţe înainte de adoptarea noului buget că "de la 1 ianuarie mamele pot beneficia de majorarea la 85% din venituri a indemnizaţiei de creştere a copilului".