Mai multe ministere au, de astăzi, mai puţini bani de cheltuit. Guvernul a tăiat peste două miliarde de lei de la instituţiile care nu şi-au consumat fondurile primite de la buget şi le-a distribuit altor ministere, care au mai mare nevoie. Ministerul Muncii primeşte cei mai mulţi bani pentru plata pensiilor şi a ajutoarelor sociale.
|
|
18 ministere şi instituţii publice au mai puţini bani în conturi începând de astăzi. Guvernul a strâns două miliarde de lei - bani necheltuiţi de la instituţiile din subordine şi urmează să vireze sumele în conturile altor cinci ministere.
Ministerul Muncii primeşte un miliard şi 85 de milioane de lei. Banii vor fi folosiţi pentru o serie de ajutoare sociale şi anume: transferuri către unităţi ale administraţiei publice pentru acoperirea drepturilor ale persoanelor cu handicap în valoare de 119 milioane de lei, asistenţa socială în valoare de 965 milioane de lei, pensii de agricultori, indemnizaţii veterani de război, indemnizaţii reparatorii la persoanele persecutate din motive etnice şi politice cu o sumă totală de 608 milioane de lei. Alte categorii care vor mai primi bani sunt alocaţiile de copii în valoare de 339 de milioane de lei şi indemnizaţii de creştere de copii, 18.6 milioane de lei.
Ministerul Sănătăţii primeşte 70 de milioane de lei pentru plata salariilor personalului din sectorul sanitar. Bani în plus primesc şi Ministerul de Finanţe, AVAS, Parchetul General.
Şi autorităţile locale primesc 570 milioane lei pentru diverse cheltuieli. Potrivit Ministerului de Finanţe, în urma redistribuirii acestor fonduri, deficitul bugetar nu are de suferit şi se menţine la 2-3 procente din PIB.
S-au alocat şi sume suplimentare pentru tinerii cu vârste între 18 şi 25 de ani care vor să se deplaseze în localitatea de domiciliu pentru a vota pe 30 noiembrie. Călătoriile lor vor putea fi decontate ulterior.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu