Funcţionarii publici negociază astăzi cu reprezentanţii Ministerului Muncii. Tema discuţiilor de astăzi este legată de sporurile pe care Guvernul vrea să le taie acestora.
Tot astăzi, cele două părţi vor discuta şi despre programul de convergenţă pe care Guvernul îl va transmite Comisiei Europene.
25.000 de funcţionari publici din toată ţara au întrerupt luni lucrul în intervalul 8.30-10.30. Funcţionarii sunt nemulţumiţi de prevederile ordonanţei de guvern ce vizează neplata orelor suplimentare, eliminarea unor sporurilor salariale şi anularea premiilor pentru toate categoriile de personal.
Sindicaliştii sunt nemulţumiţi că negocierile purtate până acum cu reprezentanţii Ministerului Muncii şi ai Ministerului Finanţelor nu au ajuns la niciun rezultat şi ameninţă cu declanşarea grevei generale, începând din 9 martie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu